Legea fundamentală a românilor stabilește că în statul nostru se manifestă trei puteri instituționale, și anume: puterea legislativă, puterea executivă și puterea judecătorească.
Oricare dintre aceste puteri este parte integrantă din societate și, într-o anumită măsură, fiecare dintre cele trei puteri reflectă modul în care noi, cetățenii, dorim să ne gospodărim înăuntrul cetății.
Deși vântul acesta se simțea adiind cu mult înainte, în prezentul apropiat ne-a izbit taifunul evidenței că una dintre puteri se consideră deasupra sau, dacă vreți, în paralel cu societatea.
Magistrații se consideră a fi extra-societari, ființând într-o dimensiune paralelă cu societatea, din care comunică spre aceasta fructul puterii lor.
Prin poziția lor, în vibrația în care ființează, regulile oamenilor de rând nu li se aplică.
În demersul de gândire al omenirii, o astfel de făptură specială a fost denumită și imaginată de ființele pământești ca zeitate.
Zeitatea este o entitate care ființează într-o altă dimensiune decât oamenii și, mai presus de toate, ei nu i se aplică regulile lumești ale societății omenești.
Din poziția sa, zeitatea comunică descendent oamenilor, permițând uneori și celor de jos să îi vorbească înapoi.
Dacă tâlcuim cele două categorii de ființe speciale, vedem o similaritate în chip și asemănare.
Magistrații sunt zeități moderne, pe care zbaterea oamenilor de rând nu trebuie să îi afecteze.
Chiar dacă suntem în epoca celor șapte vaci slabe și a celor șapte spice arse, magistrații vor să primească aceeași ambrozie ca în evul celor șapte vaci grase și a celor șapte spice bune.
Desigur că vârsta de pensionare și cuantumul pensiilor au de-a face și cu latura viscerală a ambroziei.
Însă, ambrozia care curge de la societate către magistrați reprezintă zălogul puterii lor, chezășia dimensiunii lor paralele cu zbaterea societății.
Pericolul pe care îl reprezintă eroul nostru, pornit în monomitul reformelor, este acela că îi va atrage pe magistrați în tărâmul oamenilor de rând și că vor trebui să se supună regulilor lumești.
Chiar dacă pare o luptă pentru îmbucătura de ambrozie, în realitate este o înfruntare pentru păstrarea locului din Olimp.