Home » Domenii de practică » Drept Penal
Dreptul penal cuprinde totalitatea regulilor de conduită care ocrotesc valorile sociale fundamentale, prin interzicerea, sub ameninţarea unei sancţiuni, a acţiunilor sau inacţiunilor care pun în pericol aceste valori.
Pentru ocrotirea valorilor sociale dreptul penal stabileşte ce fapte constituie infracţiuni, precum şi sancţiunile ce trebuie aplicate celor care le comit.
Legea penală prevede pedepsele aplicabile și măsurile educative ce se pot lua față de persoanele care au săvârșit infracțiuni, precum și măsurile de siguranță ce se pot lua față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală.
Pedepsele principale care pot fi aplicate persoanelor (fizice sau juridice) care au săvârșit infracțiuni sunt detențiunea pe viață, închisoarea sau amenda.
În materia dreptului penal Cabinetul de Avocat Bujoreanu Alexandru oferă servicii juridice, precum:
Caută
Introdu cuvintele cheie în câmpul de mai jos.