Omul prezentului se prezintă în fața medicului cu credința nezdruncinată că el, medicul, nu știe la fel de bine ca el, pacientul, “ce are”.
Omul prezentului se duce la avocat fiind convins că știe legile, cel puțin la fel de bine ca avocatul, dar “nu le poate spune el așa de bine”.
Omul prezentului își duce copilul la sportul de performanță cu siguranța unui profesionist, că el, părintele, știe mai bine de care antrenament are nevoie copilul său, dar are nevoie de logistica pe care o oferă antrenorul.
Omul prezentului merge la orice profesionist plecând de la premisa că doar adună informații pe care apoi le va modela după incomensurabila sa înțelepciune.
Însă, și aici intervine frântura de judecată, omul prezentului este supărat din cale-afară că “ChatGPT” greșește.
Așadar, omul prezentului știe mai bine decât toți ceilalți, dar crede că “ChatGPT” știe totul și toate.
Cel mai periculos este faptul că omul prezentului vrea și chiar speră ca “ChatGPT” să știe totul pentru el și să îi spună ce să facă.
Omul, chiar și cel al prezentului, încă năzuiește după o sursă superioară care să îl scutească de efortul gândirii și de responsabilitatea alegerilor.
Întrebare:
Proiectează omul prezentului asupra AI-ului omnisciența divină ?
Să mergem mai departe:
Vrea omul prezentului ca AI-ului să știe tot și toate pentru el și în locul lui?
New Age Dark Ages?